Cam acasta este descrierea care stă pe coperta patru a ultimei cărţi a lui Brukner, tradusă în română la editura Trei.
“În acest roman scriitorul-filosof Pascal Brukner descrie viaţa unui bărbat de treizeci de ani, diplomat de carieră, căsătorit cu o femeie frumoasă şi bogată, tată a trei copii, care alunecă într-o viaţă de gigolo. Pentru plăcerea de a oferi iubire. Iubirea faţă de aproapele este o sinteză a gândirii lui Brukner, o poveste bine temperată, care foloseşte un vocabular erotic impresionant. Editorul francez a tăiat scenele cele mai scârboase, dar textul îi face şi aşa să roşească… pe bărbaţi.”
Mereu tentat să cred că ştiu ce urmează, mereu fentat. Un roman bun, un roman excelent, un erotism cum numai la Llosa am mai citit, în Elogiu mamei vitrege. Nu am roşit şi nici nu ştiu de ce ar 
fi trebuit să o fac. Până la urmă cine spune că cea mai veche meserie e rezervată femeilor? Şi până la urmă cine spune că doar atât trebuie să vedem în Iubirea faţă de aproapele?
Este romanul unui om care se eliberează. Spre deosebire de personajele kafkiene, Sébastien găseşte puterea să iasă din viaţa care îl sufocă. “Există ceva mai rău decât răutatea oamenilor: bunătatea lor cleioasă, gentileţea lor împuţită” spune un pasaj din carte. Romanul tot este construit în jurul acestei fraze. Din copilărie, câd este sufocat de părinţi, şi până la sfârşit, când află că prietenii fuseseră cei care îi pricinuiseră toate necazurile, spre binele lui, protagonistul este chinuit de bunătatea cleioasă din jurul lui. Până la urmă ea este cea care îl dezrădăcinează de două ori: o data din viaţa socială, o dată din cea de renegat. La Bruckner, fiul risipitor nu se întoarce acasa; el este tras acasă. Finalul? Unul fericit: Sébastien fuge de lume (care, trebuie să recunoaştem, numai rău îi făcuse, voluntar ori involuntar) şi se întoarce la “îngerii” lui.
Un roman al unui idiot minunat care se ridică la cer în felul lui. Merită citit!
.jpg)
IF I TELL YOU HOW MUCH I LIKE YOUR NEW BLOG, will u lend me your new book?:)..presupun ca nu. asa ca am sa fiu rea rea rea si am sa’ti zic ca nu-mi place blogul, dar vreau cartea! daca alegeai si tu un alt citat poate ti-o ceream mai frumos. Sau poate nu ti-o ceream deloc. But that i’ll never know. .Oricum, ideea e ca “există ceva mai rău decât răutatea oamenilor: bunătatea lor cleioasă, gentileţea lor împuţită”. true.
p.s. dintre toate blogurile tale de pana acum, asta e cel mai reusit. by saying this, i think i may find myself in the position of being good:))
hmmm
dintre toate blogurile mele de până acum, doar ăsta E 
cartea? da, cum să nu (imediat ce îmi este înapoiată de frati-meu). Alt citat? Poate pe cel pe care l-am dezbătut la ultima cafea? 
)… Oricum: tx de trecere pe aici
oricum? ORICUM?? bine! oricum!!
“doar asta E. o sa retin fraza asta memorabila” -citat din mine, chatuind cu dansul pe ym
Da, doar ăsta E
şi ţi-am explicat şi de ce. Pentru că abia acum am început să scriu pe blog doar ce îmi place. Pe restul obişnuiam să transcriu nişte notiţe seci şi fără nici un pic de farmec. Nu spun că poezia mea ar avea vreun farmec deosebit, ori însemnările mele din sălile de expoziţii şi de cinema. Nu. Spun doar că, da, pe blogul ăsta MĂ SCRIU PE MINE. Cine citeşte blogul ăsta nu găseşte neaparat lucruri interesante însă – cu siguranţă – mă găseşte pe mine 
ma bate gandul sa-mi fac si eu blog..poate reusesc sa ma citesc si eu pe mine:))
p.s. sa nu se inteleaga gresit: era o ironie adresata mie mie..blogul tau e misto; observ ca e citit de tot mai multa lume